PROBA 1 – Colţul verde al cercetaşilor
Pentru această probă aveam nevoie de un spaţiu (în parcul oraşului sau în parcul şcolii) de flori şi copăcei pentru plantat şi mai ales de vreme bună, care se lăsa tot mai mult aşteptată. Ca loc de amenajare pentru “Colţul verde al cercetaşului” aşa cum l-am numit noi, am ales chiar un “colţ” din parcul şcolii pentru că este mai uşor de îngrijit şi de protejat. Domnul director a fost de accord imediat, cunoscând activitatea noastră de cercetaşi, pentru că de curând rândurile acestora s-au mărit în şcoala « Diaconu Coresi ».
Cu ajutorul doamnei profesoare de educaţie tehnologică Lăcrămioara Bujor (care a coordonat o acţiune similară în parcul de la Şcoala Moroieni cu patrula “Petale Roşii”) am obţinut nişte puieţi de brad, de la Ocolul Silvic Moroieni, apoi am mai cumpărat noi câteva flori şi câte un pomişor de tuia pentru fiecare membru al Patrulei Coresi.
Am adus găleţi, unelte şi desigur tot ce trebuia plantat şi ne-am pus pe treabă. La început a fost mai greu, până ne-am intrat în ritm, ne venea mai mult să ne jucăm pentru că vremea a fost foarte fumoasă în ziua când am plantat (sâmbătă 26 martie 2011). Apoi, încet, încet, ne-am amintit cum se procedează, de la acţiunea de anul trecut, “Un copac pentru viitor” unde am mers la plantat şi am pus puieţi de plop alb lângă Târgovişte. La final am fost foarte mulţumiţi de munca noastră şi de faptul că acum parcul arată mai vesel şi avem un colţ al nostru pe care să-l îngrijim.
O probă uşoară şi frumoasă, pe gustul nostru în aer liber, la care au participat şi membri din patrulele Petale Albe şi Petale Galbene.
PROBA 2 – Arborele genealogic
Pentru această probă ne-am întâlnit cu toţii sâmbătă 26 martie 2011 şi am comparat datele obţinute de fiecare. Cu toate că patrula Coresi este formată din opt membrii, fiind trei rânduri de fraţi, au rezultat date doar despre cinci familii. Cu toate acestea, fiecare dintre noi şi-a construit propriul arbore, pe o coală A3, folosind frunzuliţe divers colorate, pe care le-am lipit apoi. A fost o probă distractivă, nu prea grea.
Asemănările pe care le-am găsit au fost:
- Familiile Prundaru (Mihnea şi Andra), Hădăreanu (Mihai şi Gabi) şi Condurache (Alex) – nu mai au nici un străbunic în viaţă.
- Familiile Prundaruu (Mihnea şi Andra) şi Istrătescu (Justina) au toţi bunicii în viaţă
- Familiile Dincă şi Istrătescu au străbunici în viaţă
- Familiile Hădăreanu, Dincă şi Condurache nu au găsit toate datele despre străbunici
Ca deosebiri am observat că toate familiile îşi trag rădăcinile din nordul judeţului Dâmboviţa, mai puţin familia Condurache, care are rădăcini şi în Judeţul Constanţa.
Nu am descoperit strămoşi comuni care să ducă la înrudirea familiilor care compun Patrula Coresi, dar am aflat cu această ocazie că părinţii noştri sunt veri de gradul trei. Tataie Ionel ne-a povestit că părinţii la doi dintre străbunicii noştri au fost fraţi: tatăl Elenei Prundaru (Pandele Prundaru) era frate cu tatăl lui Gheorge Prundaru (Ţucă Prundaru). Tatăl lor, Vasile Prundaru, s-a născut undeva în jurul anului 1860. A fost o descoperire surprinzătoare şi interesantă.
Această probă ne-a plăcut foarte mult şi unii dintre noi sunt hotărâţi să mai „scormonească” prin memoria bunicilor sau străbunicilor, să mai afle şi alte date.
PROBA 3 – Dacii şi Romanii
Am ales să reprezentăm la această probă momentul înfrăţirii dacilor cu romanii. Pentru aceasta am pregătit sceneta Dacii şi romanii, adaptată special pentru Patrula Coresi! A durat destul de mult până ne-am costumat şi ne-am obişnuit cu „armurile” şi cu hainele din epoca respectivă, dar apoi am trecut în fine la înregistrare. Şi aici, lucrurile nu au stat chiar aşa de simplu cum am crezut, pentru că am înregistrat de multe ori până când am fost cu toţii mulţmiţi. Am făcut fotografii şi desigur ne-am distrat pe cinste pe lângă faptul că am aflat o mulţime de lucruri despre daci şi romani, despre portul şi obiceiurile lor. A fost o probă frumoasă, distractivă şi interesantă.
DACII ŞI ROMANII
Sceneta se petrece într-un cadru natural
Copiii sunt costumaţi în daci şi romani:
Mihnea, Andra: daci
Cristi, Dani, Mihai, Gabi, Alex, Justina: romani
Mihnea: Cu ce gânduri cutezi, mărite roaman Iulius, în preajma mea să vii?
Iulian: Stai! Viteazule dac Mihnea, cu ganduri bune astăzi şi sper că prieteni vom fi!
Mihnea: Cu gânduri bune zici? Dar acum două luni, când m-am îndrăgostit, de prea frumoasa-ţi vară Justina, ai uita cum m-ai gonit?
Iulian: Aşa e dacule, ce iute la mânie te aprinzi! Dreptate-ţi dau acuma, căci chiar pe mine, patima iubirii m-a cuprins!
Mihnea: Şi cine ţi-e mă rog aleasa inimii, de eşti aici cu oaste să-mi tulburi greierii?
Iulian: Chiar Andra, sora ta, mi-a cucerit privirea, Regina Primăverii!
Mihnea: Cum, Andra, sora mea? Eu te ucid pe loc netrebnice roman!
Andra: Stai frate! Că-i din oastea vestitului Traian!
Mihnea: Cum? Tu îl aperi pe roman?
Andra: Da frate, mi-e drag Iulius şi-aş vrea, şi tu de vei voi, să-i fiu alături de-acum, mereu cât voi trăi!
Mihnea: Dar asta nu se poate! Tu sora mea, să iubeşti un roman?
Andra: Cum nu se poate frate? Tu nu placi pe frumoasa Justina, de mai bine de-un an?
Mihnea: O soartă crudă! Nu pot să te-ocolesc! Justina-mi va fi soaţă, alfel nu mă-nvoiesc!
Justina: În veci nu voi fi soaţa ta eu, viteazule dac Mihnea, căci aprig te urăsc!
Mihnea: Atunci lupta-ntre neamuri, din nou am s-o pornesc!
Valentin: Justina, vara mea iubită, de tine azi depinde, a fratelui meu soartă şi-a noastră a tuturora!
Gabi: Eu ştiu că tu din geam pe Mihnea îl pândeşti şi în inima-i de piatră iubire ai să găseşti!
Mihai: Tu aspra-i vitejie de fapt i-o preţuieşti şi chiar de n-o arăţi alăturea-l doreşti!
Alex: Hai fii-nţeleptă astăzi, aşa cum eşti mereu, noi vom trăi în pace, ca şi sufletul tău!
Justina: Să fie pace-atunci, şi linişte între noi, mai bine veselie, decât mereu război!
Toţi: Să fie pace-atunci, şi linişte între noi, mai bine veselie, decât mereu război!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu