luni, 27 decembrie 2010

O faptă bună - Mesaje pentru Cezara - Proba 3 - Calea Sufletului - TROFEUL CELOR ŞASE CĂI - Ediţia a II-a


Pentru anul acesta ne-am gândit că ar fi frumos să facem o faptă bună trimiţând mesajele noastre de încurajare, către Andra Cezara Mihalache, lupişorul din centrul Local „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu.

Am văzut la televizor emisiunea în care a fost prezentat şi cazul ei iar noi ştim că leucemia este o boală cumplită.

Ne-am gândit că-i vom face o mică bucurie de sărbători cu mesajele noastre de încurajare, aşa că fiecare dintre noi, a făcut câte un desen pentru ea. Apoi le-am trimis pe adresa centrului, împreună cu foaia de la bancă cu cei 200 de lei pe care i-am strâns şi i-am pus în contul mamei sale.

Sperăm din toată inima să se facă bine cât mai curând!

Suntem alături de tine Cezara!!!

Textul scris în Jurnal – Proba 3 – Calea Sufletului

Patrula Coresi – Centrul Local “Naparis” Pucioasa

vineri, 24 decembrie 2010

Lumina Păcii - Proba 2 - Calea Sufletului - TROFEUL CELOR ŞASE CĂI - Ediţa a II-a

Este primul an când noi participăm la proiectul Lumina Păcii!

Am citit despre proiect şi ne-am mobilizat cu toţii pentru a aduce cât mai curând la noi la centru flacăra care venea tocmai de la Betleem. Am vorbit cu cineva să ne ajute cu un microbuz pentru a merge la Sinaia să preluăm lumina direct din trenul care venea de la Viena. Am fost foarte entuziasmaţi de idee, am cumpărat încă un felinar de rezervă şi desigur ulei. Dar din păcate, mersul trenurilor s-a schimbat chiar în acea noapte. Din această cauză urma să lipsim de la scoală cam toată ziua. Cum şapte dintre noi suntem în aceeaşi clasă, liderul nostru nu a fost de acord cu asta şi cu toată împotrivirea, am fost nevoiţi să mergem la şcoală...

Flacăra păcii a fost preluată aşadar la Sinaia de liderii Loredana, Mihaela şi Marius. Aceştia au dat-o mai departe la cunoştinţe şi prieteni. Noi am păstrat lumina în două felinare pentru a nu se stinge.

Locurile unde patrula noastră (sau reprezentanţii ei) au dat Lumina Păcii au fost:

- - - Primăria Fieni – Lumina Păcii a fost preluată de Domnul Primar, care ne-a felicitat cu această ocazie pentru activitatea şi rezultatele noastre şi ne-a oferit la toţi cadouri.

- - - Şcoala „Diaconu Coresi” din Fieni – ceremonia s-a desfăşurat cu ocazia serbării de Craciun, flacăra fiind preluată de directorul şcolii.

- - Biserica Baptistă din Fieni – Lumina păcii a fost preluată de prietenul nostru Marian, ocazie cu care am şi vorbit despre obiceiurile şi tradiţiile baptiste cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului.

- - - Asociaţia de Turism Chindia – Lumina păcii a fost preluată de la reprezentanţii Patrulei Coresi de către preşedintele asociaţiei şi predată apoi mai departe la membrii acesteia.

- - - Direcţia pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa - Lumina păcii a fost preluată de la reprezentanţii Patrulei Coresi de către câţiva angajaţi şi predată apoi mai departe la ceilalţi.

- - Grupul de revoluţionari din oraşul Fieni, cu ocazia comemorării enenimentelor din decembrie 1989.

- - - Biserica Adventistă din Fieni – Lumina păcii a fost preluată de prietenul nostru Alin, ocazie cu care am şi vorbit despre obiceiurile şi tradiţiile din biserica adventistă cu ocazia sărbătorii de Crăciun.

- - - BCR Fieni – Lumina păcii a fost preluată de prietenul nostru domnul Păduraru şi apoi predată şi celorlalţi angajaţi. Cu această ocazie am depus şi banii pentru Cezara.

B Biserica ortodoxă Sf. Nicolae din Fieni – mesajul nostru de pace a fost preluat de preoţii Cătălin Hârciu şi Ion Rogojnă şi cu această ocazie o parte dintre noi s-au şi împărtăşit.

Peste tot unde am dus Lumina Păcii am fost întâmpinaţi cu bucurie, cu căldură, simpatie şi curiozitate. Toată lumea ne-a întrebat mai multe despre Lumina Păcii, iar noi am fost bucuroşi să le răspundem şi să le transmitem mesajul nostru de pace.

Toate fotografiile au fost postate pe blog-ul nostru iar in Info Tgv a aparut un aricol care se poate citi la adresa http://www.infotgv.ro/evenimente/2513-lumina-pacii.html

Suntem mândrii şi mulţumiţi de cum ne-am mobilizat pentru această probă şi cu siguranţă vom participa şi in 2011 la acest proiect.

Textul scris în Jurnal – Proba 2 – Calea Sufletului

Patrula Coresi – Centrul Local “Naparis” Pucioasa

Lumina Păcii la Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae din Fieni - Proba 2 - Calea Sufletului - TROFEUL CELOR ŞASE CĂI - Ediţia a II-a












Lumina Păcii la BCR - Proba 2 - Calea Sufletului - TROFEUL CELOR ŞASE CĂI - Ediţia a II-a





Lumina Păcii - Biserica Adventistă Fieni - Proba 2 - Calea Sufletului - TROFEUL CELOR ŞASE CĂI - Ediţia a II-a





Lumina Păcii şi revoluţionarii - Proba 2 - Calea Sufletului -TROFEUL CELOR ŞASE CĂI - Ediţia a II-a






Lumina Păcii la DSTJ Dâmboviţa - Proba 2 - Calea Sufletului - TROFEUL CELOR ŞASE CĂI - Ediţia a II-a