Organizatia Nationala „Cercetasii României“, membra a Organizatiei Mondiale a Miscarii Scout (care numara în prezent peste 30.000.000 membri activi în 216 tari si teritorii), împlineste anul acesta 100 de ani de activitate. În România, peste 2.500 de membri îsi desfasoara activitatea în 55 de centre locale. Printre acestea, se numara si Centrul Local « Naparis », înfiintat în anul 2009 si care reuneste cercetasii din nordul judetului Dâmbovita.
Pentru a celebra cei 100 de ani de cercetasie, Centrul Local „Naparis” deruleaza în perioada 20 aprilie – 15 iunie 2013, doua proiecte locale, intitulate sugestiv: „Cercetasi la Moroeni” si „Fieni – oras de cercetas”. Scopul acestor proiecte este de a stimula participarea creativa a copiilor si tinerilor, pentru a pune în valoare si a promova localitatile în care acestia traiesc, prin intermediul cercetasiei.
Dintre activitatile proiectelor amintim: întâlniri ale celor patru patrule de cercetasi implicate (Coresi, Petale Roz, Petale Verzi şi Petale Roşii), cu colegii lor de scoala si cu autoritatile locale, vizite la Carpatcement Fieni si la sediul Administratiei Parcului Natural Bucegi, plantare de puieti, construirea unei mici sere din materiale reciclabile, tabere de cercetare la Dealul cu Fosile si la Muscel, realizarea de materiale informative precum si expozitii de fotografii din cadrul proiectului.
Pe parcursul derularii activitatilor, cercetasii vor fi sprijiniti de autoritatile locale (Primaria orasului Fieni si Primaria comunei Moroeni) si de scolile la care acestia învata (Scoala „Diaconu Coresi” Fieni si Scoala „Ion Cioranescu” Moroeni). Parteneri de nadejde vor fi: Carpatcement Holding, Parcul Natural Bucegi, Corpul Pacii prin intermediul Asociatiei Mai Mult Verde si Asociatia Ecologica Floare de Colt.
Le multumim tuturor pe aceasta cale si strigam în cor:
GATA ORICÂND!
Ileana Bocanciu – Coordonator programe – CL „Naparis”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu