Participanţi: Marius Prundaru, Mihnea Prundaru, Andra Prundaru şi Ileana Bocanciu.
Chiar dacă nu
prea ne plătim cotizaţia şi activăm mai rar, ne place să ne numim încă, membri ai
Asociaţiei de Turism Chindia şi cercetaşi ai Centrului Local „Naparis”Pucioasa.
Pregătiţi fiind
de a merge la întânirea anuală tradiţională „Gioni Baboş” de la Diham, pornim
de dimineaţă, în speranţa de a face şi vineri un traseu.
Urcăm din Buşteni
cu telecabina până la Babele (11:15), trecem peste platou şi realizăm că din echipament
ne lipseşte o piesă esenţială, opt-ul de rapel, pentru a ne putea duce la
îndeplinire planul cu care plecasem la drum, adică ascensiunea pe Acul Roşu din
Colţii Morarului. La Vf. Omu, Radu
şi George ne scot din impas dându-ne un opt şi câteva sfaturi pentru coborâre.
La 13:15 pornim pe Creasta Morarului şi mergem întins
până la baza Acului Roşu.
Căţărarea am început-o la 15:15. A urcat Marius
primul, apoi noi, asiguraţi de el. Eram cu toţii sus la 16:15.
Ne-am trecut şi noi numele în bidonul de pe vârf şi am
făcut poze.
Apoi am coborât rând pe rând, întâi copiii apoi eu şi
la urmă Marius.
Am încheiat la 17:15, după care am pornit să ocolim
Acul Mare, am intrat în Şiştoaca Fântâniţei şi prinzând Brâul Mare al Morarului
am ieşit în Valea Cerbului la 19:45.
Chiar dacă ne-a
prins noaptea şi ne-au lătrat câinii de la stână, am ieşit cu bine din
traseu la 22:15. Drumul până în Buşteni şi recuperarea maşinii au mai durat un
pic, aşa că abia la 23:15 am pus în discuţie programul pe mai departe. Ce
facem, mergem în Diham la ora asta sau mergem acasă la baie şi la odihnă. Eram
rupţi! Acasă la odihnă am decis de comun acord, după un traseu minunat de 12 ore!
Desigur,
lucrurile nu au fost chiar aşa de simple, pe cât am încercat eu să le fac să pară.
Andra are 12 ani, Mihnea are 14.
Măi mamă! Să vă
povestească el cum a fost...!
Ileana Bocanciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu