Jurnal - Calea Căilor - TROFEUL CELOR ŞASE CĂI - Ediţia a II-a

1 Mai 2011

Calea Căilor – Cea mai tare cale!

În sfârşit am ajuns si la ultima probă, din Trofeul celor şase căi. Încă de când am citit-o am fost siguri că ne va plăcea foarte mult.

Într-una din zile ne-am întâlnit şi am discutat despre echipamentul necesar pentru un hike de două zile cu dormit la cabană.

Echipament individual:

- Rucsac

- Bocanci sau ghete

- Pelerină de ploaie

- Lanternă

- Sac de dormit

- Izopren

- Haine de schimb (pantaloni, bluză, tricou, ciorapi etc), fes

- Bluză groasă (geacă de fâş)

- Încălţăminte de schimb (tip adidas)

- Trusă de igienă personală

- Mâncare pentru drum

- Bidon de apă

Echipament colectiv:

- Trusă medicală

- Busolă

- Chibrituri

- Brichetă amnar (brichetă de supravieţuire)

- Briceag

- Folie sirius (folie de supravieţuire)

Astfel pregătiţi fiind am plecat la drum, sâmbătă 30 aprilie 2011, spre cabana Căprioara. Tot vorbind noi aşa despre conturi jocuri şi altele de-ale noastre, am ajuns într-o poieniţă şi în timp ce ne odihneam am observat că am pierdut marcajul.

Atunci am scos busola şi cum ştiam că noi trebuie să mergem spre N, ne-am orientat şi am pornit în direcţia arătată de busolă. După o vreme am regăsit marcajul, dar noaptea nu era departe. Ne-am hotârât să facem un adăpost, dar pentru asta am căutat mai întâi un loc potrivit.

Am găsit ceea ce căutam, ieşind puţin din potecă şi coborând o pantă puţin abruptă către un pârâu care se auzea nu departe.

Pe o zonă mai înaltă, relativ plană şi cu multe frunze şi iederă pe jos am hotârât să construim adăpostul, folosindu-ne de copacii existenţi precum şi de lemnele uscate care se găseau peste tot în pădure. În faţa adăpostului, puţin mai jos, tot pe un tăpşan am ales locul pentru foc, mai ales că aici erau şi multe pietre mari pentru vatră. Aşadar, locul nostru de popas a fost ales la câţiva zeci de metri de poteca marcată, în apropierea unui pârâu care curgea frumos în cascade, într-o pădure de amestec: foioase şi conifere.

Din foioase erau în special fagi, a căror frunză abia apăruse – noi mâncăm frunze crude de fag atunci când colindăm toată ziua pe dealuri şi ne ţin şi de foame şi de sete. Frunzele tinere de fag se numesc „armindeni” şi se pun la icoană, la poartă, la intrarea în casă sau la grajd, la Sărbătoarea de „armindeni”, sau la Sf. Gheorghe, pentru ca oamenii şi animalele să fie apăraţi de spirite şi strigoi.

Ne-am împărţit munca şi în timp ce Mihai cu Andra şi Justina lucrau la vatră şi Alex aducea apă sau organiza bagajele, noi ceilalţi căram lemne pentru adăpost. Am făcut un cadru foarte simplu, un fel de cub, din lemnele găsite, pe care le-am legat cu sforile de la sacii de dormit sau de la izoprene şi cu liane sau curpeni care creşteau din belşug peste tot. Am legat pe laterale câteva lemne orizonate sau în „X” iar la acoperiş mai multe şi mai subţiri, peste care am pus pelerinele de ploaie. În cazul în care ar fi plouat torenţial, cu siguranţă că adăpostul nu ne-ar fi protejat prea mult dar din fericire noaptea a fost senină şi liniştită. Pe jos şi pe laterale am pus izoprenele iar peste izoprene sacii de dormit, fiind aproape gata de a petrece noaptea în pădure. De ce aveam a ne teme? Cerul era senin, frig nu era deloc, animalele se speriau ele de noi... Poate doar de propria noastră imaginaţie, care lua formele cele mai ciudate în întunericul des al nopţii.

Cu focul am avut mult de furcă. Locul a fost bine curăţat apoi vatra din pietre a fost gata cât ai clipi însă focul nu voia deloc să se aprindă. Am folosit toate chibriturile, bricheta era aproape consumată iar amnarul şi-a făcut treaba dar frunzele erau cam ude. Carneţelul Justinei a ars fără prea multe şanse, apoi am trecut la şerveţelele nazale şi la hârtia igienică. Şi iată că lucrul care ni se părea cel mai uşor ne-a dat cea mai mare bătaie de cap. Dar nu ne-am lăsat şi într-un târziu, când focul s-a aprins în sfârşit, eram cu toţii afumaţi şi cu ochii plini de lacrimi de la fum. Dar acum flăcările dansau vesele iar căldura şi lumina lor au făcut să ne liniştim şi să ne gândim la masa de seară. Ne-am strâns în jurul focului şi am mâncat iar Alex s-a apucat să povestească filme de groază... După ce am mâncat am tras la sorţi echipele de planton:

- 22:30 - 00:30 – Gabi şi Dani

- 00:30 - 02:30 – Mihnea şi Cristi

- 02:30 - 04:30 – Mihai şi Justina

- 04:30 - 06:30 – Alex şi Andra

Apoi am mai stat puţin de poveşti după care ne-am băgat în sacii de dormit. Focul trebuia întreţinut toată noaptea iar lemnele puse ca nişte raze şi împinse către centru pe măsură ce ardeau. Aveam lemne din belşug aşa că nu ne făceam probleme de asta. Mai greu a fost cu Alex, care ne povestea tot felul de prostii printre care şi „Legenda lu’ Gâlma”...

Mihai şi Justina au auzit nişte zgomote ciudate pe la ora 3:00 care veneau dintr-un tufiş din apropiere. Au făcut nişte torţe şi au mers să vadă ce este. Au mai apucat să vadă doi şoricei de pădure, de culoare maro care au fugit speriaţi de flăcările torţelor. Poate că au fost ispitiţi de resturile noaste de mâncare sau cine ştie, poate că stăteau şi ei de pază la cuibul lor şi se întrebau ce e cu noi acolo în pădure.

Dimineaţa, glasul soră-mi Andra ne-a răsunat ascuţit în urechi: „Haide! Trezirea!” Ne era încă somn dar afară era deja dimineaţă. Şi ca să nu uităm cumva de această noapte deosebită, ne-am reamintit „Legenda lu’ Gâlma” care ne torturase toată noaptea în vis!

Apoi cu chiu cu vai ne-am strâns bagajele, am verificat dacă focul era complet stins (am turnat apă şi încă ceva...), am făcut poze cu adăpostul şi am pornit către Căprioara.

Era aproape ora 9:00 când am ajuns şi ceilalţi copii aflaţi la cabană se pregăteau de masă. Micul dejun cu ceai fierbinte şi farfurii pe faţa de masă ne-a prins şi nouă tare bine. Eram un pic cam murdari şi cam şifonaţi după noaptea asta de pomină, dar mândri şi încântaţi de noi!

Calea Căilor a fost cea mai tare Cale din concurs!

Păcat că a fost ultima!

Baftă tuturor!

Poate ne vedemla ROJAM 2011!